15 secunde

Nu foarte des mi se intampla sa stiu ce voi scrie intr-un post nou. De cele mai multe ori ma asez in fata ecranului si incerc sa-mi golesc mintea, sa ma gandesc la copii, la ceva ce le-a placut lor sau ceva ce mi-a placut mie, atunci cand ii priveam jucandu-se. Sau cand ii gaseam zambind prin somn, asteptand parca sa fie inveliti la miez de noapte.
Asa ca ma uit la ce se gaseste in jurul meu, in cautare de idei: multe piese de lego, desene, printese, dvd-uri, ghiozdanele, caiete, borcane cu creioane, maimute, oi si carti, multe carti. Colorate, mazgalite, cateva cu colturile indoite, roase si sorbite indelung din priviri.
Cum fac oare copiii sa deosebeasca o carte frumoasa de una insipida, una plicticoasa de una antrenanta? Nu cred ca stiu. Imi plac putine dintre povestile pentru copii citite, dintre cele audio chiar mai putine. Prea violente, prea siropoase, fara subiect, trase de par, prea complicate, prea multe personaje. Needucative sau prea educative. Nume urate, teme prea mult repetate.
Insa, dupa nici 15 secunde de citit, lor li se aprind beculetele, li se lumineaza fetele, li se ascut urechile, se asterne tacerea, se simte apasarea catorva kilograme cuibarite in perna. Avem un castigator! Noua poveste se califica mai departe! R si O o vor asculta de fiecare data. Le va face placere, de zece, de douazeci, de o suta de ori. Iar noi vom fi acolo sa le citim.

Mihai

Incapatanarea fiintei

Oricat de blanda si buna ar fi o mama oaie, nu cred ca poate

Sa rabde neincetat, sa-si vada mielul cum pufneste si cum da din coate,

Cum n-are stare si cum nu asculta ce ii spune, si parca vrea

Sa simta tot ce e mai rau pe lumea asta direct pe pielea sa.

Oricat de incapatanata si indaratnica ar fi o mama de magar, nu cred ca poate

Sa rabde neincetat, sa-si vada magarusul cum asculta in fiecare zi de toate

Comenzile primite de la oameni sau de la alti magari ce sar din ghete

Si tin mortis s-arunce cu povete si sa puna fiecaruia pe frunte etichete.

Oricat de fioroasa si de rece ar fi o mama leu, nu cred ca poate

Sa rabde neincetat, sa-si vada puiul cum in fiecare zi socoate

Ca e mai bine sa nu-nvete ca micutele animale dungate sau patate

Nu sunt prieteni si colegi de joaca, ci doar gustoase feluri de bucate.

Oricat de multe ar citi si-ar medita o mama, eu nu cred ca poate

Sa afle unde sa se-opreasca si mai ales de unde incep toate

Sa capete un alt sens, sa prinda alt contur, o form-aparte,

Un pui cu totul diferit, o alta pagina din carte.

Pufnim, certam, trasam teritorii si-aplicam corectii,

Totul e plin de pilde, de reguli greu de acceptat si lectii

Si nu voi sti probabil niciodata in felul asta complicat

Ce ar fi-ajuns ai nostri pui dac-as fi fost un tata relaxat

Care sa-si poata arunca din cap ce-i strict, incorsetat si inutil,

Si ar simti in fiecare zi cu ei ce bine e sa fii doar infantil.

Mihai

Baghete fermecate

O, ca orice pui de varsta ei, reuseste sa imite perfect ce aude in jur. Este, atunci cand vrea, o doamna educatoare, o mama, o bunica sau orice alta persoana care stie sa aplice o mustrare verbala, sa incondeieze o purtare necorespunzatoare:

"Tu R nu o sa inveti sa stai pe scaun niciodata?" "R, hai grabeste-te, se inchide gardul scolii!".

Are o voce subtire si ascutita, patrunzatoare, cu care reuseste sa-l enerveze pe R, sa-l faca sa spuna prostii "O sa fac o vraja si o sa te inchid in turn!" 

R reuseste sa imite mult mai bine ce vede in jur. Il vezi cum apuca o bagheta magica imaginara si cum napusteste vraja catre O, care fuge ingrozita ca nu cumva sa fie invaluita si tarata in turn de lanturile imaginare.

Sunt doua tipuri de vrajitori complet diferiti, dar cu toate astea au foarte multe in comun - turnul si baghetele invizibile, mantiile de patura, incrancenarea de a-l invinge pe celalalt printr-o vraja puternica. Au in comun dorinta de a castiga trofeele supreme: locul in masina de unde se vede cel mai bine mami, cine iese al doilea din cada, cine primeste ultimul pupic inainte de culcare.

Penultimul pupic nu valoreaza nimic in comparatie cu ultimul. Douazeci de minute de balaceala si rasete se ineaca in plansul acoperit de primul prosop folosit. Tati vede de cele mai  multe ori pe locul din spate al masinii un pui bosumflat.

Nici unul dintre ei nu se foloseste insa de varsta, nu i-am auzit niciodata zicand eu sunt mai mica sau eu sunt mai mare, ca argument in stabilirea celui sau celei dintai. Probabil ca vrajitorii copii din viata noastra nu tin cont decat de maiestria si puterea mistica a baghetelor lor fermecate.

Baghete cu care ne cheama in fiecare seara sa-i pupam si sa-i imbratisam inca o data si inca o data. Baghete imaginare pe care le tin cu grija sub perna pentru o noua zi, pentru o noua competitie.

Baghete ce ar trebui sa fie mai degraba intelepte si sa-i apropie, sa-i unesca si sa-i protejeze pe cei doi vrajitori de acelasi sange. Si asta cred ca e rolul nostru - mami si tati trebuie sa scoata de sub perna propriile lor baghete si sa invaluie in vraja baghetele micilor luptatori.

Mihai

Bradutii batranetilor noastre

O fiinta mica de jumatate de metru reuseste sa stranga in jurul ei nervii, entuziasmul si sperantele altor fiinte. Mai mari sau mai mici.
Un simplu copacel, bradutul nostru de Craciun, a reusit pe rand sa ne bucure si sa ne enerveze, sa ne faca un program, sa ne puna la munca. Ne-am certat inainte de Sarbatori, atunci cand jumatate din familie isi dorea un brad mare si frumos, taiat, iar cealalta jumatate isi dorea unul in ghiveci.
Ne-am enervat cand s-a incurcat instalatia si s-au ars becurile. Ne-am bucurat cand l-am impodobit, ne-au placut luminitele si globurile, cadourile, mirosul de rasina.
Ne-am entuziasmat atunci cand i-am gasit o casa definitiva, gradina prietenilor nostri. L-am carat, l-am replantat si ne-am bucurat sa ne invartim in jurul lui jumatate de zi.
Fiintele noatre de aproape un metru si putin peste un metru vor reusi sa ne faca sa ne invartim in jurul lor nu o jumatate de zi, ci toata viata. Sau cel putin asta speram noi, parintii lor, ca ne vor iubi si ei pana la batranete. Si ne vor lasa sa-i admiram de aproape, sa ne umplem sufletele cu mirosul de rasina al bradutilor nepotilor nostri.

Mihai

Puterea somnului

Probabil este o conspiratie, e o intelegere secreta a celor mici.
R s-a hotarat ca vrea sa nu doarma deloc o noapte intreaga. Sa vada cum e sa se culce ziua. Degeaba am incercat sa-i explicam ca ii va fi rau a doua zi, ca noi, parintii lui, am experimentat lucrul asta de mai multe ori si de fiecare data l-am regretat.
Am fost astazi in vizita la o familie de prieteni, a caror fetita nu mai dormise de o multime de ore, si care se chinuia sa nu adoarma in picioare. Incerca sa-i imite pe cei mari, care fac ei cumva si nu dorm la ora fixa.
R si O au fost impresionati de incapatanarea ei si am crezut ca au inteles ca e nevoie sa te odihnesti, ca altfel nu te simti bine si cazi, plangi. Nu, nu au inteles. Doar a crescut in ei dorinta de a face la fel, de a dobora regulile care ii apasa si incarcereaza. De a ignora regula somnului.
Si dat fiind faptul ca in noaptea de Anul Nou R s-a culcat la 12 si ceva, dupa ce a vazut artificiile, momentul perfect a fost alegerea noptii urmatoare, cea dinspre 1 spre 2 ianuarie.
Noaptea nu s-a incheiat inca, R deseneaza langa mine si in linistea instalata in jurul nostru se aude doar apasarea creionului colorat pe hartie. Sunt si eu curios cand va ceda si va adormi pe canapea, sa-l duc in brate in patul lui. Insa lucrul asta de fapt nu ma deranjeaza. Somnul vine de la sine, mai devreme sau mai tarziu, si pune lucrurile in ordinea fireasca. Somnul este mai puternic decat noi toti. Ma ingrijoreaza insa gandul ca atunci cand va fi cu adevarat nevoie sa-l conving de ceva, sa-l ajut sa nu cada prada unor greseli majore, nu voi avea langa mine un astfel de aliat.
Anturajul din scoala, presiunile celor din jur, dezinteresul general, anomaliile nu dispar atunci cand inchizi ochii si adormi. Rezolvarea nu mai vine de la sine ca somnul.Vom fi doar noi, parintii, si bunele noastre intentii, dragostea noastra acumulata in toti acesti ani.

Mihai