Tuesday, December 25, 2012

Craciun Fericit!

Am fost invatati ca avem creierul format din doua emisfere, una cu care rationam si alta cu care rezonam.
Desi egale, una dintre ele reuseste cumva sa iasa deseori in fata, sa-si reduca la tacere emisfera sora. Si sa arunce in lupta o arma perfida, nevoia de recunoastere.
Vrem sa se stie ce am facut, ce am obtinut, ce ni se cuvine, ce a mers bine pentru ca noi am gandit sau infaptuit respectivul lucru. Ne zbatem, dam din coate ca lumea sa vada, sa inteleaga, mai mult decat atat, sa recunoasca rezultatul actiunilor noastre. Fie ca e vorba de serviciu, de vecinii de bloc sau de alti adulti pe care ii cunoastem mai mult sau mai putin.


Dar sentimentele sunt inghesuite in suflet si nu in creier, asa ca una din emisfere ajunge in inferioritate cand reusim sa dam deoparte balastul, sa ne intelegem pe noi insine, sa ne ascultam. Aceasta emisfera nici macar nu incearca sa iasa din coltul in care s-a ascuns, la auzul bucuriei, al fericirii pure provocate si in acest an de Mos Craciun si de gasirea gandurilor lui bune sub brad. Frumos ambalate si perfect asortate cu dorintele scrise sau nescrise ale copiilor nostri.
Arma perfida e inutila, ruginita, fara sens si nu schiteaza nici un gest in a-si revendica locul. Mos Craciun merita toata admiratia si recunoasterea, nu noi. El a stiut ce isi doreste fiecare dintre copii, el a mesterit robotii si printesele, el le-a impachetat frumos, le-a adus si le-a daruit cu iubire.
Iar emisferele noastre reunite, strangandu-si mainile impreuna cu sufletele noastre, isi doresc ca Mos Craciun sa fie eroul pentru inca macar un an de acum inainte. Sa intarzie macar cu atat de putin momentul in care vom preda copiilor nostri, fara sa ne putem opri sau opune, arma perfida a nevoii de recunoastere.

Craciun Fericit!

Mihai

Sursa ilustratiei: http://www.dreamstime.com 

Friday, December 21, 2012

Magie multicolora

Dupa masa de seara am facut un mic spectacol de magie. Magia neagra s-ar fi potrivit perfect cu ninsoarea de afara, cu anuntul Apocalipsei din ziare si mai ales cu toata nebunia sfarsitului de an de la serviciu.
Dar am ales magie roz, albastra si rosie - culorile vesele ale borcanului de lipici, ale periei si ornamentului de brad pe care le-am facut sa apara si sa dispara pe rand, in timp ce spuneam diverse formule magice invatate de la petrecerea de Craciun.




Multa lume ne intreaba daca R si O sunt gemeni. Statura de baietel firav si timid al lui R completeaza tinuta inalta si hotarata a lui O intr-o pereche vesela, echilibrata si numai buna de imbratisat si alintat.
Dar magia scoate imediat la vedere diferenta de doi ani si jumatate dintre ei.
R zambeste pe sub mustati cand vede stangaciile magicianului, cand lipiciul in loc sa dispara sa vede de sub maneca pijamalei mele. Cand peria nu se transforma in ornament de brad la fiecare "Hocus Pocus" si uneori nici macar la "Dublu Preparatus".
Dar nu strica jocul, nu se repede sa spuna "Stiu eu!" inaintea lui O, pentru ca ora petrecuta cu magicianul, dupa o saptamana in care serviciul s-a terminat aproape de ora de spalat pe dinti, valoreaza mai mult decat o jumatate de pas in fata surorii lui aproape geamana.
Si ma strange in brate complice atunci cand O, in dragalasenia ei, ma intreaba laudativ: "Tati, tu cand o sa te faci mare vrei sa te faci Magician?"

Mihai

Tuesday, December 18, 2012

Din generatie in generatie

R a abandonat cariera de entomolog. A muncit o vara intreaga sa invete toate speciile de insecte, gandaci si miriapozi, picioare, culori, unde isi au casa si ce servesc la mic dejun, pranz si cina. Cine e gustarea cui.
Iar cand colectia de insecte a fost gata, s-a intamplat ceva extraordinar. Nu, nu am ajuns in Amazon si nici la Ecuator. Nu am descoperit nici o larva ingropata la cativa metri sub blocul nostru. Si nici vreun vecin nu s-a transfomrat in carcaiac, plosnita sau calugarita. Desi cred ca ar fi fost foarte interesant sa fugim cu o punga dupa acest vecin, sa-l punem in colectie.
Fenomenul extraordinar la care am asistat emotionati a fost acela al sosirii zanei Maseluta. In mai putin de o saptamana doi incisivi de-ai lui R s-au transformat in cadouri sub perna.



Si deodata totul a fost clar. R si-a gasit meseria ideala, meseria pe care o va practica cu seriozitate si indarjire o viata intreaga, dar nu o viata de om, ci cel mai probabil o viata de carcaiac, pana cand, inainte sau putin dupa Craciun vom trai cu siguranta un alt fenomen extraordinar, greu de anticipat.
"Vreau sa ma fac dentist" e linia directoare a familiei noastre in perioada asta si cu totii am fost la cabinetul din camera copiilor. Bateriile de la lanterna au fost suficient de bune pentru a fi inspectate pe rand dentitia de lapte a lui O si dentitiile definitive ale lui mami si tati. De doua, trei sau chiar cinci ori.
Sper din tot sufletul ca si dentistii pe care ii vizitam la cabinet sa fi fost la fel de silitori si curiosi sa citeasca manualele din facultate precum isi citeste Rares enciclopediile pentru copii. Si ca stiu la fel de clar ca el cate radacini si nervi si canale are fiecare premolar, in ce ordine apar molarii si la ce serveste fiecare dintre ei.
Eu nu am fost pasionat de stomatologie in tinerete, dar aceasta disciplina devine din ce in ce mai interesanta din generatie in generatie, alimentata de o curiozitate cu ochi mari si de gustul plasticului de lanterna.
"Eu vreau sa ma fac doamna de balet" ne zambeste O cu periuta de dinti in mana.

Mihai

Saturday, December 15, 2012

Concursul

Uit aproape in fiecare zi sa le zic copiilor mei, O si R, cat sunt de mandru de ei. Le spun, ca un parinte cicalitor, ce sa faca si  mai ales ce sa nu faca. Dar nu le zic suficient de mult cat sunt de adorabili pentru ceea ce fac si ce nu fac deja. Nu le spun suficient de mult ca ii iubesc sau ca ceea ce stiu ei la 3 si 6 ani depaseste cu mult ce stiam eu la 6, respectiv 9 ani.
Ajung in fiecare zi sa gandesc si sa ma comport ca un antrenor care se gandeste doar la castigarea concursului. Si sa contiunui sa spun ce e bine si nu e bine, ce trebuie facut si ce nu trebuie facut. Prea rar reusesc sa ma opresc si sa-mi dau seama ca acest concurs nu exista.
In acele momente imi aduc aminte ca au trecut 22 de ani de cand profesoara mea de limba Romana mi-a spus, fara ura si fara indarjire, ca nu am talent la limba Romana si ca nici o compunere de-a mea nu este frumoasa. Probabil tonul ei calm m-a facut sa o cred fara vreo urma de indoiala. Si imi dau seama acum, dupa 22 de ani, ca din acel moment eu am considerat scrisul doar un instrument primar, simplist, iar cititul doar o metoda de a invata chestiuni stiintifice. Nu am mai incercat sa scriu nimic, ce rost ar fi avut sa incerc sa fac o compunere cat timp nu aveam talent. Din acea zi toate temele mele au fost inspirate din caietele ramase de la sora mea - compuneri, povestiri, comentarii, tot ce era necesar.
Am trecut prin scoli, am invatat algoritmi si formule, principii si metodologii si mintea mea a ramas inchisa de o simpla fraza din trecut ca o poarta in care sta infipta o cheie minuscula ruginita.
A fost nevoie sa se nasca R, sa-mi ceara sa-i spun povesti, ca sa-mi dau seama ce bucurie poate sa-mi aduca sa amestec cuvinte in minte si sa le scot de acolo in fiecare seara, asezat pe fotoliul din camera  publicului meu, la inceput format doar din R iar dupa aproape 3 ani completat de O. Cheia ruginita s-a rupt, poarta s-a deschis si cu talent sau fara, scrisul a devenit una dintre cele mai mari bucurii ale vietii mele de adult si una din metodele familiei noastre de a ne bucura unii de ceilalti.
Imi sare in ajutor si  O, care nu stiu cum, dar reuseste sa-mi citeasca din cand in cand gandurile si sa-mi interupa sirul de "... fa asta, nu fa asta..." si sa spuna ea ce interiorul meu nu poate uneori sa verbalizeze: "Uite tati, sunt superba!"

Mihai

Thursday, December 13, 2012

Servicii de curierat


Mos Craciun a fost si ramane un batranel ciudat. Cu o barba prea lunga si  cam prea gras, ii ia un an intreg sa aduca un sac de cadouri. In schimb verifica zi de zi daca sunt cuminti copiii. Pare pretentios.

La fiecare serbare de pana anul asta O s-a speriat de Mos, a si plans. Asa au facut si alti colegi de-ai ei - renii sunt galagiosi, mosul e surd si vorbeste prea tare.

O are lista pregatita de o saptamana, stie exact ce vrea. Stie exact ce vrea si a doua zi, cand lista se modifica putin. Cred ca de aceea nu vrea sa scrie nici o scrisoare. 
Pot sa o inteleg, scrisoarea e ca o comanda la eMag, odata ce te-ai hotarat ce vrei, o parte din farmec a disparut. Ieri a scos din lista rochita de printesa si a pus in loc o umbrela de printesa. O umbrela cu buton pe care daca apesi umbrela sa-si schimbe culoarea.
"Nu mai vreau rochita de la Mos. Vreau rochita acum!"

Acoperiti de jocuri si jucarii, dvd-uri si tablete, trebuie sa-i dam o mana de ajutor lui Mos Craciun sa se redefineasca, sa ramana permanent in forma, invaluit de mister. Risca sa fie inlocuit de serviciile rapide de curierat.

Mi-amintesc de turnul de televiziune de langa orasul meu natal, in varful caruia sunt convins ca a locuit Mos Craciun aproape 6 ani de zile, pana cand s-a mutat mai aproape de alti copii. Copii ce abia incepeau sa fie incantati de farmecul lui de batranel ciudat.

Sansa lui este poate tocmai nehotararea. Mosul livreaza incet, dar nu obliga pe nici un copil sa scrie o scrisoare. Mosul aduce cadouri din iubire, nu din obligatie.

Mihai

Wednesday, December 12, 2012

Premiul de excelenta

E foarte ciudat cum pierd adultii foarte mult din intelepciunea copiilor, din flerul lor, din capacitatea lor de a umple spatiul si de a comprima timpul.
Imi ia zile sau saptamani la birou sa ajung la persoane importante, sa smulg o decizie sau sa imi fie semnate documente. Zilele acestea inseamna stresul asteptarii, apasarea muncii neterminate, indoieli - Probabil nu mai sunt vazut bine, sigur mi se cauta nod in papura, ceva nu merge...
In doar 10 minute, de la venirea de la birou si pana la plecarea spre supermarket, O si R si-au atins toate obiectivele, ca niste angajati model, fruntasii echipei.
Mi s-a prezentat toaleta de seara a lui Belle, am fost spectator la un cantec pus in scena in doua forme, asa cum vrea doamna si asa cum vrea O.
M-am plimbat cu R prin gradinile desenate ale zanelor, padurea iernii, campia de floarea soarelui, insula copacului cu praf magic.Valea Ielelor.
Am facut 4 ani de gradinita, 8 de scoala generala, 4 de liceu, 4 si jumatate de facultate, 1 si jumatate de master plus multe cursuri pe care de jena nu le mai amintesc. Si totusi ceva nu se leaga.
Asa ca maine imi reiau statul la usa persoanelor importate, gandindu-ma la premiul de excelenta pe care il merita echipa mea, echipa care conteaza. Cred ca niste bomboane cu propolis s-ar potrivi de minune.

Mihai

Tuesday, December 11, 2012

Minutele noastre

Timp de mai bine de doua luni, din septembrie si pana de curand, drumul meu se oprea in fiecare dimineata in parcarea din fata gradinitei. O mi-a interzis sa intru cu ea, si orice incercare de-a mea de a o convinge s-a terminat rau. Cu plansete isterice, cu nasul numai bun de resters, cu o tristete coplesitoare mocnind sub caciulita.
"Printesele nu isi lasa calul la poarta castelului. Ele trebuie purtate pana in sala de bal" am incercat eu in unele zile, dispus chiar sa o duc in brate pana la usa grupei.
"Vreau si eu sa o cunosc pe doamna". "Sunt curios sa le vad pe colegele tale printese, cu care te joci in pauza." "Arata-mi locul de joaca, si eu cand eram mic aveam triciclete la gradinita".
Dar pe rand, calul, printul, regele, monstrul, vanatorul din Alba si chiar si Morocanosul, cu totii am ramas la gard, uitandu-ne cum ea, printesa noastra, pleaca spre palat. Imbracata fistichiu, mai tot timpul cu ceva roz, cu un ghiozdanel tot roz in spate, pregatita sa ajunga la usa.
Dar toate astea s-au sfarsit intr-o zi, la fel de brusc cum au inceput, atunci cand m-a luat de mana si a zis "Azi vreau sa ma duca tati" si de atunci gradinita nu a mai avut garduri. Au devenit mai mici, s-au stafidit in frigul iernii. Drumul spre palat s-a transformat intr-un parculet vesel, plin de triciclete, un loc de plimbare, strangerea de mana. Sunt minutele noastre.
Mi-e foarte usor acum sa ma gandesc cum o sa raman la gardul liceului, la gardul facultatii, la gardul maternitatii, pentru ca stiu ca incapatanarea, ingredientul secret la care am complotat cu mami, si independenta varstelor ce vor urma nu ii vor descuraja pe batranii mei prieteni, calul, regele, monstrul, vanatorul din Alba sau Morocanosul sa astepte cuvintele magice: "Azi vreau sa stau cateva minute cu tati".

Mihai

Sunday, December 9, 2012

Neincredere

Fiind primul post pe acest blog probabil vorbesc singur, nu ma asculta nimeni inca.

Insa nu pot spune ca e ceva iesit din comun pentru mine. M-am obisnuit sa fac asta de ceva luni incoace, de cand copiii nostri sunt mai independenti si, (vine la pachet), si ceva mai greu de convins sa asculte.
Asa ca voi face cu acest blog cam acelasi lucru pe care-l fac si cu ai mei copii, voi vorbi si voi vorbi, voi repeta, voi reformula, pana cand cineva se va hotara sa ma asculte. Partial, sau total sau pana cineva imi va spune "Nu ne mai bombani, nu se aude povestea la radio..."

TatadeRO nu are nici o legatura cu ROmania, desi primul post e facut in ziua de alegeri, 9 decembrie. TatadeRO are legatura cu R si O, copiii mei de 6 si respectiv 3 ani si jumatate.
Le spunem R si O de vreun an, nu mai stiu exact de ce, cred ca ne jucam de-a alfabetul si in cele din urma asa au ramas unele dintre porecle.

Urata si mohorata, ziua de 9 decembrie. Auzi doar cod galben de ninsoare si exit poll in jurul tau. Insa nu poate trece neobservata, e pacat sa pierzi o zi din viata doar pentru ca e zi de vot si pe deasupra mai si ploua. Asa ca ne-am bazat pe incelepciunea populara. "E o vreme de numarat banii", a fost singura vorba pe care am putut sa o aleg din folclor, ignorandu-le pe cele legate de perpetuarea speciei.
Am varsat pusculita copiilor in mijlocul covorului si in vreo ora am transformat mormanul de fise in gramezi de fise: 50 de bani tati, 10 bani O, 5 bani R si diverse baterii, capacele, rotite puse in pusculita din prea mult entuziasm, mami.
"Nu am vandut suficient, veniti luni sau marti, poate colegii au nevoie de marunt" au legat cu greu o fraza baietii de la non stop-ul din cartier, Isi dadeau coate, ca si cum as fi fost un aurolac venit la cersit. De cate ori trec pe la magazin in drum spre casa, in costum si cu cravata, baietii imi spun domnule. Azi, plouat si cu caciula in cap, eram un dubios care vroia sa plaseze bani falsi?
Tot entuziasmul diminetii noastre s-a dus, am pus banii la loc in pusculita, poate doamna de la legume ii va recunoaste pe copii luni. "Astia sunt banii cu care nu putem cumpara nimic", a fost eticheta gasita de RO.

Cred ca un tata bun ar fi petrecut azi macar vreo jumatate de ora sa le explice copiilor ce inseamna alegeri, cine sunt domnii si doamnele lipite pe gardurile din cartier, de ce am avut cutia postala plina de hartii colorate luna asta si de ce nu ne-am intalniti pe strada niciodata cu nenea ala gras care zice ca "voteaza-l pe vecinul tau! un om de incredere!"
Ceva m-a tinut in loc azi sa fiu un tata bun. Nu vad rostul in a le spune puilor mei ca nenea ala gras si ingrozitor de urat conteaza in viata lor. Ca jeep-urile tunate care merg pe contrasens, de care ii invat sa se fereasca zilnic, exista din cauza unora dintre cei pozati pe gard. Ca facem 5 ore pana la Brasov pentru ca alti nenea si-au luat elicopter din banii nostri.
E ca si cum Malefica si Cruela ar fi fotografiate si puse la loc de cinste prin cartier, iar noi, dalmatienii de treaba, printesele, zana cea buna, calul printui, am fi obligati sa-i vedem in fiecare zi si sa-i si laudam.

Prefer din tot sufletul sa nu fiu un tata bun azi. Sa fiu unul ignorant si superficial, care lipeste instalatii de brad pe geamurile din dormitoare si pregateste o gustare pentru dupa-amiaza. Si evita explicatiile.

Probabil copiii mei vor fi prima generatie din familia noastra pentru care "RO" nu va trezi sentimente nationale sau patriotice. Poate doar abrevierea numelui unei tari exotice, de care sunt legati intr-un fel greu de explicat.
Sper insa ca va insemna totusi ceva - o amintire cu gust de ciocolata calda, iubire neconditionata, liniste si veselie, jocuri, caldura. Mama si tata.

Mihai