Un fir de iarba

Talentul, placerea, curiozitatea, bucuria au inundat scena improvizata din mansarda librariei Bastilia. Cu doar patru cinci fraze spuse clar, raspicat dar bland, cu o inflexiune dulce, visatoare, R a plutit peste douazeci de copii, intregul atelier de duminica.
A fost aplaudat de parintii ce cu doar cateva minute inainte decupau cu precizie milimetrica din cartoanele destinate copiilor lor, nevrand sa fie reprezentati de fluturi diformi sau pasari cu aripi sifonate. Aceiasi parinti care aveau grija sa spuna soptit, dar cu voce tare ca baietelul sau fetita lor sunt mari povestitori, insa doar acasa, nu in public.
Nu reusesc sa ma obisnuiesc cu aceasta situatie si de fiecare data sunt surprins placut. Surprins sa vad, sa simt curajul si dezinvoltura ce vin la pachet, in mod natural, atunci cand o persoana face ceva ce ii place. Ceva ce il face sa uite de ceilalti, sa se transforme dintr-un baietel timid in vedeta, in actorul principal.

Si in acel moment realizez ca sunt un simplu gradinar care tocmai a terminat de tuns gazonul. Firul scurt si regulat al iarbii, mirosul stropilor de apa, culoarea uniforma a gradinii conduc la liniste si la multumirea lucrului bine facut. Insa mladitele tunse stau acum si se usuca intr-un morman de langa gard, facand gradina sa arate la fel cu a vecinului, cu cea a vecinului vecinilor. Trebuie sa arunc aceasta masina departe de emisferele creierului meu. Intre R si vecinii vecinilor nostri nu se poate pune nici un operator de comparatie. R nu este nici un fir de iarba si nici un numar.

Mihai